genuri literare

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

genuri literare

Mesaj  zele la data de Joi Oct 13, 2011 9:39 am

GENURI LITERARE


GENUL EPIC

 cuprinde totalitatea operelor narative;
 relatează fapte, întâmplări cu o anumită semnificatie, puse pe seama unor personaje şi povestite de un narator; astfel autorul îşi exprimă indirect gândurile, sentimentele (transmise indirect), valorile şi atitudinile prin intermediul acţiunii şi a personajelor literare;
 acţiunea se organizează într-o succesiune de întâmplări care formează subiectul operei; acesta poate fi segmentat în momente ale subiectului: expoziţiunea / situaţia iniţială, intriga / cauza ce declaşează acţiunea, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant / situaţia tensionată, deznodământul / situaţia finală;
 acţiunea poate fi relatată cronologic, prin înlănţuire şi alternanţă, sau cu întoarceri în timp şi rememorări, prin inserţie;
 întâmplările (acţiunea) sunt plasate într-un context spaţio-temporal, de aici prezenţa unor indici spaţiali şi temporali (adverbele şi locuţiunile adverbiale de loc şi de timp, substantive care exprimă circumstanţe temporale sau spaţiale, nume de locuri, etc.);
 acţiunea este pusă în mişcare de un conflict, care reprezintă o ciocnire de interese, valori, atitudini între personaje (conflict exterior) sau în sufletul unui personaj (conflict interior);
 prezenţa naratorului (povestitorului) – o convenţie textuală, vocea care relatează întâmplări, fie la persoana a III – a (narator obiectiv, impersonal, omniscient), fie la persoana I (narator subiectiv, implicat ca personaj sau ca martor) şi la timpul trecut;
 prezenţa personajelor – existenţe fictive, create după modelul realităţii sau plăsmuite în fantezia scriitorului; personajele participă la acţiune în diferite grade (principale, secundare, episodice, figurante) şi sunt individuale sau colective; după natura faptelor săvârşite, pot fi pozitive sau negative;
 modul de expunere dominant este naraţiunea, dar în mod obişnuit ea se împleteşte cu descrierea, dialogul şi monologul; descrierea care întrerupe o naraţiune literară are mai multe funcţii: creează atmosfera, particularizează cadrul în care au loc întâmplările, încetineşte ritmul naraţiunii sau conturează portretul unui personaj; dialogul, într-o naraţiune, are rolul de a dinamiza acţiunea, fiind o formă mascată de relatare a unor întâmplări ori intenţii, asigură comunicarea dintre personaje şi contribuie la caracterizarea acestora, punând în evidenţă atitudinile, ideile, comportamentul şi limbajul lor.
 sunt incluse aici creaţii folclorice şi culte, în versuri sau în proză a căror modalitate de transmitere a mesajului este „naraţiunea”.

Epicul:
A. Popular: a.-oral - în versuri: balada, legenda;
-în proză: basmul, legenda, snoava;

b. -scris -cărţile populare.

B. Cult : a -în versuri: fabula, balada, poemul, epopeea;

b. -în proză: -schiţa, povestirea, nuvela , romanul.
















GENUL LIRIC

 Cuprinde totalitatea operelor în care predomină subiectivitatea, exprimarea directă a sinelui, a propriilor sentimente (transmise direct), convingeri, aspiraţii;
 Numele acestui gen literar (< lat., fr. Lyra – “liră”) provine din faptul că în Grecia antică recitarea poeziei era însoţită de acompaniamentul lirei;
 Liricul-formă artistică prin care poetul se destăinuie cititorului exprimându-şi direct şi într-un limbaj poetic ideile, sentimentele, concepţiile, stările;
 Structurarea textului în strofe şi versuri aste dominantă în genul liric; deşi nu neapărat specifică; este valorificată astfel muzicalitatea limbajului, realizată prin elementele de prozodie (ritm, măsură, rimă), dar şi prin figuri sintactice (repetiţii, refrene) sau de sunet (aliteraţii, asonanţe);
 Personajele, întâmplările, acţiunile lipsesc;
 Fragmentul ne se poate povesti;
 Eul creator îşi expimă în mod nemijlocit stările sufleteşti, emoţiile reacţiile faţă de fenomenele lumii exterioare şi faţă de propriile metamorfoze interioare;
 Prezentarea sentimentelor personale ale poetului este mai mult un pretext pentru a înfăţişa trăiri general umane;
 Vocea textuală (vocea interioară a creatorului de poezie, detaşat de lume şi de realitatea înconjurătoare; poetul se comunică pe sine) este doar o convenţie numită eu liric sau eu poetic, care poate apărea în diverse ipostaze: îndrăgostitul, revoltatul, gânditorul, contemplatorul, căutătorul unui ideal, etc.;
 Modul dominant de expunere este monologul liric (adresat sau nu), dar poate apărea şi descrierea; poezia lirică pare a fi un interminabil monolog;
 Subiectivitatea se exprimă la nivel lexico – gramatical prin mărcile eului liric: pronume, adjective pronominale şi verbe la persoana I, interjecţii afective (în cazul lirismului de tip confesiv) şi pronume, adjective pronominale, verbe la persoana a II – a, substantive în vocativ (în cazul lirismului de tip adresativ);
 Poezia lirică este confesiune, deci cu accent pe nota afectivă,poezia tinde în primul rând să emoţioneze;
 Lirismul rezultă din: modalităţi de expresie, elemente de prozodie, afectivitate exprimată;
 Limbajul este sugestiv şi expresiv, folosindu-se într-o măsură mai mare imaginile artistice şi figurile de stil, cuvintele cu sens figurat; apar cuvinte cu încărcătură simbolică şi acceptă mai multe interpretări: cuvânt – cheie sau cuvânt – simbol;
 Teme lirice majore: iubirea, moartea, natura;
 Există multe specii lirice, atât în literatura populară, cât şi în cea cultă.


Specii în versuri ale genului liric:

a. Populare: doima, cântecul bătrânesc;

b. Culte: oda, imnul, pastelul, idila, meditaţia, elegia, satira, psalmul, poezia cu formă fixă (sonetul, rondelul, gazelul)












Eul liric

- La nivelul textului, dă glas trăirilor, gândurilor, ideilor exprimate direct;
- Formă de implicare a poetului;
- Nu este autorul textului poetic, ci o convenţie stilistică de exprimare (pronumele personal “eu”): nu poetul, ci un personaj care figurează a fi poetul comunică;
- Eul liric este asemănător – în seria convenţiilor literare- cu naratorul din textul epic;
- Eul liric reprezintă vocea profundă a poetului;
- Mărcile eului poetic: pronumele personal, persoana I, a II – a,adjective pronominale posesive; verbe la persoana I, a II-a, excalamţii, interjecţii etc;
- Eul liric există şi în operele în care nu apare, nu sunt vizibile aceste mărci; în asemenea situaţii, însemnele lui sunt variatele simboluri, imagini poetice, sintaxa, nivelul morfologic - ele sugerează gândurile, ideile, trăirile fiinţei poetice;
- Realitatea apare filtrată prin sensibilitatea eului liric;
- Prezenţa eului liric se exprimă direct;
- Prezenţa celor două realităţi înfăţişate în discursul liric:
a) realitatea interioară (ecoul pe care un element îl are în sufletul poetului);
b) realitatea exterioară (elementele realităţii prezentate);
- Eul poetic ilustrează “vocea interioară” a creatorului în poezie, detaşat de lume şi de realitatea înconjurătoare;
- Atitudinea lui este fie de implicare totală metamorfozând elementele realului pentru a sugera stări sufleteşti, tensiuni spiritual în imagini plastic, fie de superioritate în raport cu lumea şi atunci acţionează din afară, e un ochi descriptiv (ex. pasteluri);

- Trăirile exprimate de eul liric sunt diverse ca şi reacţiile omeneşti:
a. cele care exprimă pure stări ale eului interior (bucurie, speranţă, suferinţă, dezamăgire);
- indicii gramaticali ai eului liric sunt pronumele personal “eu”, ca subiect inclus, şi
forma lui de reflexiv “mă”: “mă-ntunec”;

ex. “Pierdut e totu-n zarea tinereţii/ Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,/ Iar timpul
creşte în urma mea…mă-ntunec!”

b. trăiri care exprimă relaţia eului liric cu ceilalţi oameni (singurătate, prietenie, dragoste,
înstrăinare);
- discursul liric se întemeiază pe relaţia eu-tu (tine)

ex: “Departe sunt de tineşi singur fără foc,/ Petrec în mine viaţa-mi lipsită de noroc,
Optzeci de ani lume îmi pare c-am trăit/ Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit”

c. relaţia eului liric cu universul (tema naturii, a cosmosului, a creaţiei);


Poate fi:
b. Eul liric subiectiv- se comunică pe sine
Ex. “Eu nu strivesc corolla de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le întâlnesc…”
b. Eul liric obiectiv- ceea ce se comunică are aspect de generalitate; se foloseşte
persoana a III-a
Ex. “Posomorâta lor înlănţuire
Nu e decât un spasm încremenit
Supremă încordare de granit
Rămasă dintr-o altă întocmire.”
avatar
zele

Mesaje : 5
Data de înscriere : 13/10/2011
Varsta : 20

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

;)

Mesaj  cryss la data de Joi Oct 13, 2011 9:46 am

multumim patri pt ca te ocupi de partea de romana:* study
avatar
cryss
Admin

Mesaje : 16
Data de înscriere : 10/10/2011
Varsta : 20
Localizare : satu mare

Vezi profilul utilizatorului http://forumul-clasei.forumgratis.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum